Conflictele sunt inevitabile si apar ca urmare a faptului ca avem perspective diferite asupra modului in care ar trebui rezolvata o problema. Orice negociere presupune stabilirea unui obiectiv comun- gasirea unei solutii avantajoase pentru ambele parti si pentru asta ajuta sa existe un cadru de referinta, bine stabilit de la inceput.
La inceputurile relatiei cu sotul meu, imi gaseam cele mai nepotrivite momente in care sa avem “discutii serioase”. In timpul mesei, cand mai erau cateva minunte si urma sa intre intr-o sedinta, cand ne pregateam de somn si tot felul de momente pe care nu le alegeam (si pentru care nu ceream permisiunea), ci ma lasam dusa de “ce simteam”, ca doar sunt femeie.
M-am ghidat multa vreme dupa principiul “nu imi trebuie un moment special ca sa ii spun sotului meu ce simt”, asa ca ii spuneam atunci cand simteam, dar fara sa tin cont si de el.
Uneori norocul era de partea mea si imi acorda timp pentru discutii, alta data era evaziv si imi raspundea pe fuga. Eu nu intelegeam atunci ca nu are timp atunci, fix in acel moment si ca este cu adevarat ocupat, ci ma suparam pentru ca altceva este mai important decat mine, decat noi si nu imi ofera TOATA atentia din lume, asa cum eu credeam ca fac pentru el.
Fetita mea ranita din interior nu era pe atunci vindecata si isi cerea drepturile, nevoile si dorintele asa cum stia. In cel mai nepotrivit mod posibil.
Cu timpul am invatat amandoi sa comunicam si sa ne negociem nevoile si dorintele in asa fel incat amandoi sa avem de castigat si niciunul sa nu simta ca este defavorizat.
Am scos din schema relatiei noastre compromisul si sacrificiul si am gasit solutii care sa ne multumeasca pe amandoi.
In cazul unui compromis solutia este avantajoasa doar pentru o parte, cealalta fiind nevoita sa-si incalce valorile, standardele, limitele, modul de gandire si de decizie, iar asta duce la anularea ca si persoana/anularea identitatii si inducerea sentimentului de inferioritate. Mai departe apar resentimentele care in timp se asaza ca un zid intre cei doi si iubirea nu mai poate patrunde acolo unde s-a instalat multa durere.
Chiar daca parerile vor fi uneori diferite in functie de temele abordate, sa stii ca fiecare partener are nevoie de perspectiva celuilalt. Exista o regula de aur pe care noi am adoptat-o de multa vreme in relatia noastra si de care tinem cont de fiecare data:
FIECARE ISI SUSTINE PAREREA RESPECTAND PUNCTUL CELUILALT DE VEDERE
Pentru ca nu detinem nici unul nici altul adevarul absolut, ci doar propriul adevar.
Compatibilitatea inseamna sa avem nevoie reciproc unul de mintea celuilalt si impreuna sa gasim cea mai buna solutie.
Ce NU functioneaza niciodata?
Strategia SACRIFICIULUI personal sau “ti-am dat tot si tu m-ai parasit”.
Desi este o metoda straveche de a demonstra grija si este mai des folosita de femei, aceasta strategie pe care o faci pe ascuns vine la pachet cu multe asteptari sa primesti la fel. Iar cand sacrificiul nu este vazut ajungi sa faci si mai mult si mai des, din dorinta ca omul din fata ta sa vada ce faci tu pentru el.
In schimb are loc o mare dezamagire atunci cand tot ce primesti este “ti-am cerut eu asta? Ai facut pentru ca asa ai vrut tu! Credeam ca faci asta pentru ca asa iti place tie”.
Strategia sacrificiului facut dintr-o singura parte are si alte dezavantaje:
- impiedica sinceritatea si blocheaza conexiunea autentică
- poate crea precendent – cel care a facut sacrificiu va fi supus la noi serii de sacrificii (se creaza un cerc vicios din care e greu sa mai iesi pentru ca tendinta va fi sa faci din ce in ce mai mult)
Ce functioneaza? Negocierea.
Orice conflict trebuie sa se solutioneze cu castigul de ambele parti “ambii sa aiba de castigat”. Daca nu castiga ambele parti se continua negocierea pana la rezultatul dorit de amandoi, in asa fel inca si nevoile ei si nevoile lui sa fie respectate si indeplinite.
Ce sa faci?
Uite câteva recomandări care te pot ajuta:
- stabiliti impreuna care sunt regulile si standardele relatiei voastre
- definiti care sunt obiectivele relatiei in acest an si pentru urmatorii ani
- creati metode proprii de gestionare a conflictelor si tehnici de impacare
- foloseste tehnica “spatiului de depozitare”: atunci cand aveti o discutie ceea ce spune fiecare nu este necesar sa il incarce pe celalalt si sa devina responsabilitatea lui. Imaginati-va ca intre voi este un spatiu de depozitare in care asezati toata discutia, iar de acolo luati doar ce va ajuta sa cresteti, solutiile, concluziile, cuvintele iubitoare. Tot ce va incarca si va doare, lasati acolo.
- adreseaza intrebari prin care îl inviti si pe el la dialog “ce parere ai despre?ce crezi despre?”
- nu uita ca tonul face muzica (nu fii dictator, aroganta, victima, copila) ci fi un adult responsabil, relaxata, vesela si cu respect si grija pentru tine, pentru partener, pentru relatie
3 reguli pe care sa le implementați in relatia voastră
- adopta regula SIGURANTA INAINTE DE TOATE: orice discutie indiferent de forma ei, sa stiti amandoi ca nu pune in pericol statusul relatiei, siguranta, importanta, iubirea, stabilitatea, viitorul, conexiunea, ci este doar o discutie din care se va mai naste o lectie pentru cresterea si transformarea voastra ca si cuplu.
- o alta regula care ajuta in comunicare si negociere este regula RECIPROCITATII: daca cel putin o parte incala respectul, grija, iubirea, acceptarea ambelor perspective – se incheie negocierea si se reia in termenii benefici
- si nu in ultima rand regula TIMPULUI PETRECUT IMPREUNA chiar si atunci cand este vorba de o discutie: cat, cum, cand si ce va doriti sa obtineti de la aceasta discutie.
Nu uita ca relatia este un schimb permanent de nevoi si dorinte intre cei doi parteneri.
Cere si ti se va da! Dar cere ca un adult, si nu ca un copil ranit!
Iar dupa ce ai cerut, ai rabdare si da-i timp omului din fata ta sa gaseasca resurse sa iti poata oferi ce ai nevoi. Poate ca nu le are atunci pe loc pe toate pe care ti le doresti tu, dar are insa dorinta de a face asta pentru tine.
Iubirea are nevoie de timp ca sa creasca din ce in ce mai mare!
Timpul nu este dusmanul iubirii, oamenii insa prin ignoranta lor unul fata de altul, pot fi!
Întoarce-te la tine!
Monica