Dezamagire, nu te mai vreau!

Dacă ai trăit pe pielea ta ce înseamnă să fii dezamăgită, ştii că asta vine la pachet cu faptul că nu mai ai încredere în nimeni, eşti mai tot timpul tristă şi fără chef, viaţa nu mai pare să ţină cu tine şi parcă toţi din jurul tău nu înţeleg prin ce treci, ba, mai mult decât atât, nici nu fac nimic să te scoată din starea proastă care a pus stăpânire pe viaţa ta. Gândurile tale cele mai frecvente încep să fie negative şi experimentezi toată gama de convingeri conform cărora nimic nu merge bine în viaţa ta, că lumea este rea şi nimeni nu îţi vrea binele etc.

Cauţi cu disperare un vinovat care să îţi dea socoteală pentru tot ce eşti nevoită tu să trăieşti şi care să plătească pentru fiecare dezamăgire din viaţa ta. Uneori, rolul vinovatului este interpretat de partenerul/partenera de viaţă, de părinţi, de copii, de colegi, de mediu, de sistem, de societate, de vreme, de drumurile proaste şi de oricine altcineva în afară de tine.

Ce este, de fapt, dezamăgirea?

Să zicem că este surpriza neplăcută pe care ţi-o oferă amăgirile proprii.

Altfel spus, ca să fii dezamăgită, trebuie mai întâi să te amăgeşti, iar asta nu o poate face nimeni în locul tău. Nimeni nu poate intra în mintea ta, în sufletul tău, în planurile, în filmele pe care alegi să ţi le faci fără ca tu să îi dai acordul. În momentul în care tu îţi creezi aşteptări despre o anumită persoană (relaţie) sau despre o anumită situaţie, nu faci altceva decât să proiectezi propria ta viziune, propriile tale amăgiri legate de contextul respectiv. Doar că atât persoana, cât şi situaţia asupra cărora tu îţi proiectezi aşteptările nu au nicio datorie să reproducă cu fidelitate de 100% filmele tale.

Cum aşa? Pentru că, de multe ori, şi persoanele, şi situaţiile implicate generează, la rândul lor, propriile aşteptări. Şi atunci nu ar fi mai simplu să ne creăm aşteptări şi amăgiri care ţin exclusiv de noi şi de propria noastră viaţă fără să mai avem pretenţii de la ceilalţi?

Dacă vrei să nu mai fii dezamăgită, primul pas este să nu te mai amăgeşti.

Şi dacă totuşi vrei să îţi creezi amăgiri şi aşteptări, fă-le doar cu propria ta persoană şi nu îi mai implica şi pe ceilalţi. La fel ca şi tine, şi ei sunt mult prea preocupaţi să îşi creeze aşteptări şi să proiecteze către alte persoane propria viaţă. Dacă vrei să fii mai fericită, te ajută să înveţi să ceri doar de la tine, iar în relaţiile cu ceilalţi alege doar să oferi. Învaţă să trăieşti în prezentul tău şi dacă totuşi vrei să faci parte şi din prezentul celorlalţi, alege să o faci necondiţionat. Tu în ce relaţie eşti cu dezamăgirile?

Pe o scală de la 1 la 10, cât de mult îţi asumi responsabilitatea pentru viaţa ta fără să cauţi vinovaţi? Devino conştientă azi de toate aşteptările pe care ţi le-ai construit voit sau inconştient, dă-le formă şi scoate-le din tine. Scrie-le pe o foaie şi după ce le-ai recitit, arunc-o şi eliberează-te pentru totdeauna de aşteptări, condiţionări şi limitări.

Priveşte viaţa în ochi şi fii mândră de tine

Dacă îţi doreşti ca viaţa ta să se schimbe, tu eşti cea care trebuie să înceapă procesul de transformare. Şi nu ştiu altă cale mai simplă, de fapt, nu ştiu nicio altă cale. Din păcate sau din fericire, pentru că depinde cum alegi să priveşti, nu îi poţi schimba pe ceilalţi în aşa fel încât tu să te menţii aşa cum eşti. Şi dacă asta ar fi posibil, ar însemna ca tu să nu fii niciodată forţată să creşti, să evoluezi, ci, pur şi simplu, să rămâi în acelaşi stadiu de dezvoltare.

Fii sinceră cu tine şi răspunde-ţi în suflet, chiar ţi-ar plăcea?

Întoarce-te în timp şi imaginează-ţi că eşti la grădiniţă şi deşi viaţa curge şi vârsta ta înaintează, ca nivel de cunoştinţe, tu rămâi la stadiul informaţiilor de atunci. Pentru că atunci cât ştiai şi felul în care simţeai viaţa ţi se părea perfect şi suficient. Aşa-i şi cu viaţa şi, implicit, cu evoluţia. Ea presupune transformare care vine întotdeauna la pachet cu munca interioară, cu stabilirea propriilor limite şi cu gestionarea propriilor frici. Şi nu ai cum să stabileşti limite dacă nu trăieşti experienţa, în aşa fel încât să simţi cât poţi duce, până când şi care-i metoda cea mai potrivită pentru tine.

Te întreb dacă eşti dispusă să faci schimbări în viaţa ta fără să mai simţi nevoia să faci schimbări şi în vieţile altora.

Eşti dispusă să te limitezi la a-ţi gestiona propria viaţă fără să mai ai nevoia de control şi a altor vieţi? Pentru că ştii tu mai bine pentru ei?

Atunci bine ai venit în călătoria transformării, cea mai frumoasă călătorie pe care o ştiu. Nu-i drum mai frumos în lumea asta decât drumul pe care îl faci către tine. Şi când te mai ai şi pe tine alături tovarăşă de drum de nădejde, călătoria se anunţă una reuşită.

Bucura-te din plin de calatoria ta si intoarce-te mereu acasa, in inima ta!

Acolo ai sa gasesti mereu tot ce conteaza cu adevarat!

Prietena ta,

Monica.