Femeia şi Bărbatul, tot oameni, dar, în acelaşi timp, foarte diferiţi. Dar ce frumoase sunt contrastele, nu-i aşa? Puse unul lângă altul, se scot reciproc în evidenţă. Femeia îl reflectă pe Bărbat şi Bărbatul o reflectă pe Femeie.
Ea vrea apropiere, el iubeşte spaţiul.
Ea micşorează distanţa până la el, el se îndepărtează.
Ea vrea afecţiune, el e stimulat de dorinţă.
Ea vrea siguranţă, pe el îl impulsionează instabilitatea.
Ea vrea declaraţii, el ştie să demonstreze prin acţiuni.
Ea se deschide în discuţii multe, el rezumă totul în câteva cuvinte.
Ea vrea să-i aparţină, el este independent.
Ea vrea confort, el se căleşte în aventură.
Dar şi Ea, şi El vorbesc aceeaşi limbă, iubirea. Nu-i poţi cere unui bărbat să se comporte ca o femeie, la fel cum nu-i poţi cere nici unei femei să devină bărbat. Tocmai diferenţele dintre feminitate şi masculinitate sunt cele care ne atrag unul la celălalt şi ne contopesc într-un întreg perfect.
Si daca EA si-ar scoate emotiile din suflet si le-ar asterne pe hartie ca EL sa o citeasca mai bine, cata iubire s-ar asterne peste toate relatiile! Lumina ar lua locul intunericului si toti balaurii din suflet ar disparea. Iar drumul care duce acasa, in adancul inimii, ar ramane liber si insorit.
Tot ce ţi-aş spune ţie, bărbatul meu!
Dacă ţi-aş scrie o scrisoare, dragule, aş pune acolo totul despre mine în aşa fel, încât să fiu sigură că nu va mai rămâne nicio parte pe care să nu mi-o cunoşti! Pentru că am simţit că tu eşti omul pe care vreau să-l iubesc cu fiecare parte din mine. Dar, deşi iubirea pe care ţi-o port este infinită, sunt încă dăţi când parcă nu îmi iese să te iubesc aşa cum aştepţi tu de la mine. Mă străduiesc să te fac să fii mândru, îţi ies în cale peste tot, te mângâi atunci când adormi, plâng şi sufăr odată cu tine atunci când tu nu eşti bine, mă bucur pentru reuşitele tale ca şi cum ar fi ale mele şi îţi spun în tăcerea din mine tot ce în afară nu am curaj încă.
De ce, dacă ne iubim, nu-i suficient? De ce avem momente în care totul pare că se transformă într-un câmp de luptă? Atunci când tăcerea se aşază între noi şi ia locul iubrii, eu mă fac mică şi mă ascund în mine. Nu mai pot aplica nimic din ce ştiu că ne-ar ajuta. Tu te retragi, eu mă ascund. Iar între noi distanţa se face tot mai mare şi prăpastia se adânceşte. Nu sunt orgolioasă şi, de multe ori, îmi vine să fac paşi spre tine. Nu o fac însă! Sufletul şi trupul îmi sunt împietrite de multe întrebări care mă răscolesc: „eşti sigură că este el bărbatul vieţii tale?”, „uite ce nedreptate ţi se întâmplă acum!” „iar suferi, vezi?”, şi mintea mă iscodeşte să mă transform într-o victimă şi pe tine să te văd „cel rău”.
Trag aer în piept şi îmi amintesc că relaţia nu este despre argumente pe care să le găsesc în minte, aşadar, cobor în inimă. Te găsesc acolo. Eşti chiar în mijlocul ei şi te simt. Deşi ne-am certat şi, fizic, e distanţă între noi, de acolo n-ai plecat niciodată. Aşa că mă întreb: oare şi la tine în suflet e la fel? Oare şi tu, atunci când cobori în inima ta, mă simţi acolo? Închid ochii şi simt conexiunea noastră. Îţi vorbesc, te strig şi, cu fiecare minut care trece, îmi dau seama că te iubesc şi că în lipsa ta n-am suficient aer şi nu-s completă. Toată furia mi se topeşte şi eu mă topesc odată cu ea. Gata! A trecut! Inima îmi bate mai tare şi abia aştept momentul în care între noi nu o să mai rămână niciun spaţiu gol, pentru că îl va umple îmbrăţişarea trupurilor noastre.
Ai venit! Eşti din nou aici! Mă iei de mână şi îmi spui că îţi pare rău. Ahhh! Cum reuşeşti tu să îmi arăţi greşelile fără să îmi spui nimic despre mine. Cum poţi doar tu să îmi demonstrezi, prin exemplul personal, că uneori încă-s copilă şi prin răbufnirile mele nu vreau, de fapt, decât să-ţi atrag mai mult atenţia! Aşa suntem noi, femeile, uneori, ne alegem cel mai nepotrivit mod de a ne exprima dorinţele – prin reproş, supărare sau răbufniri puerile. Ar fi mai simplu dacă stările acestea nu ar mai exista, dar mă tem că emoţionalul la feminin se comportă diferit de cel la masculin. Aşa că atunci când mă vezi alintată şi capricioasă, să ştii că nu sunt imatură, ci aşa ştiu eu să îţi atrag atenţia – îmi place să vii atunci către mine şi să mă iei în braţe. Şi chiar dacă eu îţi spun să mă laşi în pace, tu să n-o faci.
Ştiu! Stai! Nu râde! Mereu îmi spui că ar trebui să îţi comunic direct ce îmi doresc şi că dacă vreau o îmbrăţişare, e mai simplu să o obţin dacă o cer. Însă, la femei, rămâne mereu dorinţa de a fi cucerite în permanenţă de bărbatul iubit, chiar şi atunci când îi aparţinem în totalitate. Aşa că noi creăm jocuri cu iz de seducţie şi mister chiar şi pentru o îmbrăţişare. Facem asta şi pentru o excursie, şi pentru un film. Aşa complicăm noi lucruri care, în esenţă, sunt simple de tot doar ca să îl simţim pe bărbatul nostru erou şi masculin. Atunci când nu vreau să îţi vorbesc, să ştii că, de fapt, vreau. Doar că îmi place să simt că îţi pasă cu adevărat de ce am eu în suflet şi eu înţeleg asta numai după ce te refuz de câteva ori. În felul ăsta, testez dacă intenţia ta chiar e autentică şi nu o faci doar de dragul meu.
Îmi mai place să vorbesc cu tine şi să mă asculţi, dar la fel de mult îmi place să te deschizi şi tu în faţa mea şi, dacă s-ar putea, să-mi spui tot ce gândeşti, tot ce simţi, ce planuri ai. Ador complimentele şi nu există o limită pentru asta. Chiar dacă tu crezi că nu ştiu să le primesc şi atunci când îmi spui ceva frumos, am tendinţa să neg sau să te contrazic, tu continuă să îmi spui cât sunt de potrivită pentru tine, că mă adori, că sunt cea mai frumoasă. Îmi place să ştiu că în mine ai găsit tot ce îţi doreai tu de la femeia pe care ţi-o imaginai ideală pentru tine. Şi dacă încă nu le am pe toate, modelează-mă tu cu mâinile tale perfecte. Să ştii că eu la tine nu aş schimba nimic. Eşti mai mult decât am visat şi felul tău de a fi este cel care te face să fii special pentru mine. Atunci când îmi spui că nu-ţi plac anumite lucruri la tine, eu mă pierd în ochii tăi ştiind cât de mult ador exact acele lucruri. Îţi spun asta, dar nu pare că mă crezi sinceră. Poate ai impresia că o zic doar ca să te simţi tu mai bine. Pe cuvânt, îmi place tot la tine exact aşa cum este. Să-ţi spun un secret? Mi-aş dori mult să fie reciproc.
Mă topesc atunci când vorbeşti despre mine cu încântare şi te simt un bărbat mândru. Indiferent că o faci cu prietenii tăi, cu colegii, în mediul online, cu familia sau în orice context, îmi place mult cum alegi tu să mă prezinţi în lume. Pentru că o femeie are nevoie să se simtă în siguranţă şi să simtă că aparţine bărbatului pe care îl iubeşte. Iar atunci când bărbatul declară şi el şi îi oferă un statut femeiii lui, ea este cea mai fericită.
Ca femeie, mai am multe temeri legate de felul în care poate ochii tăi o să vadă o altă femeie. Şi asta nu are legătură cu încrederea în mine. Eu ştiu că sunt cea mai bună variantă pentru tine şi că nu e o alta ca mine. Dar asta este important să o ştii şi tu. Îmi doresc exclusivitate şi să ştii că faptul că mi-o şi oferi mă face să te iubesc şi să te apreciez mai mult. Îmi dă energie să aduc în relaţia noastră totul, să am grijă să fie plin. Vezi cât este de simplu? Tu îmi oferi exclusivitate şi mă faci să mă simt cea mai importantă şi eu îţi pun toată lumea la picioare. Un bărbat nu se naşte Rege, ştii? El devine unul atunci când întâlneşte o Regină.
Privind către tot ce am scris, înţeleg totuşi că farmecul unei relaţii este dat de faptul că bărbatul şi femeia sunt construiţi nu să fie la fel, ci să se completeze. Aşa că nu vreau să fii altfel şi nici eu nu-mi doresc să mă transform, însă modelată mă las de tine şi de relaţie dacă asta ne face să fim mai bine decât suntem. Şi mai ştiu că iubirea are şi ea nevoie de momente întunecate ca să poată străluci mai tare atunci când inimile noastre se unesc şi bat la fel.
Te iubesc, bărbate, exact aşa cum eşti tu!
Iubeşte-mă, bărbate, exact aşa cum sunt eu!
Si ce bine ca ne suntem astazi unul pentru celalalt tot ce alta data doar ne imaginam ca putem fi.