Monica Mihai

Tu esti cauza a tot ce traiesti (iti asumi responsabilitatea?)

 

Puterea nu este o caracteristică feminină şi poate că nici curajul, însă uneori tu îţi eşti şi bărbat, şi femeie.

Viaţa te duce însituaţii în care eşti nevoită să îţi scoţi tocurile şi să îţi sufleci mânecile. Şi, cu mâinile tale fine de femeie, să dai la o parte obstacol cu obstacol până ce calea ţi‑e liberă şi drumul curăţat. Să te pui faţă în faţă cu viaţa şi cu tot ce are ea de oferit (cu bune şi cu mai puţin bune– pentru că rău e un termen mult prea dur) este cea mai mare dovadă de asumare. Şi în asta se măsoară puterea unei femei: în asumarea responsabilităţii propriei vieţi şi în gradul de vulnerabilitate.

Vulnerabilitate, adică să plângi? e posibil să mă întrebi.

Vulnerabilitate, adică să plângi, să urli, să fii furioasă, să faci cum simţi atunci când simţi. Să îţi scoţi emoţia afară din tine. Emoţia aia care îţi arde sufletul dacă alegi să o ţii cu orice preţ în interior. Să îţi dai voie să fii autentică, în raport cu tine, cu ceea ce este bine şi potrivit pentru tine în contextul respectiv. De partea cealaltă a vulnerabilităţii şi a autenticităţii, stă compromisul. Şi nu‑i povară mai mare pe care să o duci în suflet aşa cum se simte compromisul. Te constrânge să fii şi să faci altfel decât simţi. Şi oare merită? Ştim amândouă că nu.

Atunci când îţi îmbrăţişezi temerile, ele nu mai au putere asupra ta. Fricile tale au atâta putere câtă le oferi tu. Nici mai mult şi nici mai puţin. Atunci când te pui faţă în faţă cu tine la masa negocierii, cu toate cărţile pe masă, şi îţi scoţi una câte una temerile în lumina reflectoarelor, de multe ori, constaţi că ţi‑ai făcut prea multe griji degeaba. Că multe scenarii au fost în mintea ta şi multe temeri nici nu s‑au bazat pe fapte concrete şi măsurabile. Atunci când îţi priveşti una câte una temerile, ajungi să vezi şi partea lor pozitivă, pentru că, lasă‑mă să‑ţi spun, da, cu cât întunericul este mai adânc, cu atât lumina străluceşte mai tare.

Pe mine m‑a ajutat mult să‑mi asum responsabilitatea pentru viaţa mea legea cauză‑efect. În momentul în care mi‑am mutat atenţia de pe problemă pe soluţie şi de pe vinovaţi pe responsabili, am simţit că încep să deţin controlul şi că telecomanda vieţii mele este la mine în mână. Am apăsat hotărâtă pe buton,iar pe ecranul minţii mele mi‑a apărut scris mare şi clar:

Tu esti cauza a tot ce traiesti

Cum s‑a simţit asta la tine în suflet?

Îţi spun cum a fost la mine. Am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare şi mă prăbuşesc.

Cum să fiu eu cauza?

Şi eu pe cine mai dau vina?

Când am schimbat sensul în care priveam realitatea pe care o trăiam atunci, şi anume de la efect (viaţa) la cauză (la mine), am putut să înţeleg că felul meu de a fi, a face şi a avea a generat tot ceea ce mă înconjura. O clipă am rămas fără aer şi mi s‑a părut nedrept să nu mai găsesc vinovaţi şi responsabili şi să mă pun în fruntea vieţii mele pe mine.

Dacă iau decizii greşite?

Dacă aleg prost?

Dacă regret şi nu mai este loc de întors după ce am simţit că vreau să plec?

Apoi am înţeles că vocea interioară care îmi trimitea pe bandă rulantă toate aceste autolimitări nu reprezenta decât obiceiurile vechi în care mă obişnuisem să mă scald. Am tras aer în piept şi mi‑am zis cu voce tare:

Eu sunt cauza a tot ce traiesc!

După o fracţiune de secundă de panică, am continuat:

Dar asta este o veste bună! Dacă eu chiar sunt cauza a tot ce trăiesc în acest moment, a tot ce am trăit până acum şi a tot ce voi trăi în viitor, înseamnă că eu, prin felul în care sunt, simt şi acţionez, îmi voi determina şi efectele. Toată viaţa a fost, de fapt, în mâinile mele, dar eu am fost legată la ochi şi nu am văzut. Sau poate că nu am vrut să văd pentru că îmi era mai comod să mă trăiască viaţa, şi nu să o trăiesc eu pe ea. Am sărit în picioare şi tot corpul îmi era invadat de energie. Îmi venea să încep să‑mi trec prin acest nou filtru fiecare aspect al vieţii mele şi să îmi asum de data asta responsabilitatea de a fi eu cauza. Mi‑am luat agenda şi stiloul preferat şi am scris aşa:

Ce rezultate am eu acum în fiecare parte  din viaţa mea?

Ce obţin eu din fiecare aspect al vieţii mele în parte?

Ce am primit eu de la viaţă?

Am trecut cu liniuţă toate răspunsurile şi, pe măsură ce le‑am citit, am înţeles că toate câte le trăiam mi se datorau sau erau din cauza mea. Eram personajul principal în viaţa mea fără ca măcar să ştiu asta pentru că fusesem mult prea ocupată să devin personaj principal în alte vieţi în care mi se părea că joc un rol mai important. Acum înţelegeam şi de ce asta nu a avut cum să fie posibil.

Cum să fiu eu personaj principal acolo unde este deja un personaj principal care îşi ştie bine locul şi poziţia şi nu se lasă dat la o parte!?

După ce mi‑am asumat responsabilitatea pentru cauză, am putut să mă bucur cu adevărat şi de efect. Şi, mai mult decât atât, am înţeles că efectul nu apare întâmplător, ci este doar o reacţie la acţiunile mele.

Acum, când ai aflat toate astea, când priveşti spre viaţa ta, în ce măsură te simţi cauza a tot ce trăieşti? Mai mult decât atât, în ce măsură eşti dispusă să devii tu, din acest moment, cauza şi să îţi asumi responsabilitatea pentru rezultatele pe care le vei obţine?

Opreşte‑te din lecturat şi ia‑ţi o pauză. Atât cât simţi tu că este necesar şi că îţi face bine.

Meditează la tot ce ai trăit până acum şi observă în ce măsură ai fi putut să faci altfel, diferit, să generezi alte rezultate. Doar observă şi atât. Fără să laşi să se dezvolte în tine sentimente de vină, revoltă sau dezamăgire. Fii imparţială şi doar analizează ce s‑a întâmplat. Apoi iartă‑te pentru cât şi cum ai ştiut să procedezi şi, din acest moment, devino cu adevărat responsabilă pentru felul în care îţi trăieşti viaţa cu tot ce are ea de oferit. Fără vină şi fără vinovaţi! Doar cu personaje principale în propria lor viaţă.

Tu rămâi personaj principal în viaţa ta, retrage‑te dacă joci rolul ăsta într‑o viaţă care nu îţi aparţine, dă afară personaje care sunt pe scena vieţii tale.

Pur şi simplu, mută fiecare personaj la el acasă, în viaţa lui, în povestea lui.

Eu cred in tine! Este timpul sa crezi si tu in tine si sa incepi sa te iubesti si pe tine!

Prietena ta,

Monica.

PS: Daca te regasesti in randurile scrise de mine si simti ca iti fac bine vorbele mele, aici sunt cartile care imi poarta semnatura si care este posibil sa te ajute sa ajungi macar cu un pas mai aproape de tine:

Pachet „Iubeste si iubeste-te”: https://bookzone.ro/produs/pachet-monica-mihai-3-carti/

Pachet „Invata sa te iubesti”: https://bookzone.ro/produs/pachet-invata-sa-te-iubesti/

Pachet „Iubeste si traieste frumos”: https://bookzone.ro/produs/pachet-iubeste-si-traieste-frumos/

 

 

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *