Cei 4 piloni ai fundatiei lui «Cine sunt eu?» (partea I)

Este una dintre cele mai complexe întrebări din câte ai putea vreodată să ţi le pui. La fel cum şi Cine mi-aş dori să fiu eu? nu pare să fie cu nimic mai simplă. Fericirea, ca stare pur autentică, se instalează natural atunci când răspunsurile la aceste două întrebări sunt alinitate. Cu cât este mai mică distanţa dintre ele, cu atât mai puţine conflicte interioare, compromisuri şi lupte sufleteşti ai. Iar atunci când răspunsurile se suprapun, fericirea, împlinirea, libertatea, iubirea şi încrederea de sine sunt la ele acasă. În tine.

Din experienţă proprie am aflat că răspunsul la întrebarea Cine sunt eu? se sprijină pe patru piloni, şi anume:

1. autocunoaştere
2. încredere în sine
3. iubire de sine
4. respect de sine.

Pentru că fiecare dintre aceşti patru piloni este la fel de important, pentru că datorită existenţei lor se formează un echilibru şi nu pot exista unul fără celălalt, o să-ţi vorbesc câte puţin în parte despre fiecare. După ce vei face cunoştinţă cu aceştia, o să turnăm împreună fundaţia pentru noua ta variantă din prezent. Eşti pregătită? Strigă-ţi tare Da în suflet şi hai să începem!

Primul pilon – Autocunoaşterea se referă la tot ce afli tu despre tine. Şi bun, şi mai puţin bun. Este strâns legată de tot ceea ce experimentezi şi se comportă ca o pâlnie prin care tu să cerni toate întâmplările vieţii în aşa fel încât să treci prin propria ta sită doar ce îţi este util şi benefic. Dar, în acelaşi timp, să ştii şi ce reziduri nu ai permis să treacă dincolo de filtru. Autocunoaşterea te învaţă despre limitele tale şi despre limitări. E specializată în autolimitări. Cu fiecare experienţă prin care treci, ea te ajută să îţi construieşti un portofoliu bogat de lecţii de viaţă.

Metoda prin care începi să te apropii de tine şi să începi să te cunoşti din ce în ce mai bine este lucrul cu oglinda. În acest fel, imaginea pe care o reflecţi în oglindă te ajută să pătrunzi spre interiorul tău pornind de la suprafaţă. Oglinda este cea care redă aproape instant şi cu mare precizie tot ceea ce crezi tu despre tine.

Vrei să afli ce crezi despre tine? Du-te în faţa unei oglinzi şi priveşte-te fix în ochi. Apoi priveşte-ţi corpul, părticică cu părticică. Ce gânduri îţi trec prin minte? Ce emoţii ai? Ce simţi pentru tine şi despre tine? Cum este expresivitatea feţei tale? Râzi, zâmbeşti, plângi, eşti tristă? Care este ritmul în care îţi bate inima? Lent, alert. Dar respiraţia? Ea cum este? Oglinda îţi arată care sunt domeniile din viaţa ta în care mai ai de lucrat.

Nu ştiu să existe ceva sau cineva mai sincer decât oglinda. Ea este cea care te reflectă cu fidelitate aşa cum eşti tu cu adevărat. Ce alegi să vezi ţine doar de tine şi de cât îţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce vezi. Îţi recomand ca de fiecare dată când treci pe lângă o oglindă, să observi care sunt primele gânduri, emoţii, reacţii pe care le ai. După ce ai observat, spune-ţi o vorbă bună de încurajare şi oferă-ţi un zâmbet. Fii blândă şi bună cu tine, respiră adânc şi mergi mai departe.

Atunci când îţi vorbeşti, observă, de asemenea, şi ce ton are vocea ta interioară. Este critică? Te ceartă? Îţi vorbeşte cu iubire şi pare înţelegătoare? Sau este fermă şi impunătoare? Cu cât ajungi mai aproape de tine, cu atât vocea devine mai caldă şi ajunge să îţi vorbească cu blândeţe ca o mamă bună. Şi o mamă bună care îţi vrea binele şi care te iubeşte necondiţionat nu-ţi va spune că nu eşti suficient de bună sau că nu meriţi să fii fericită.

Atunci când este despre autocunoaştere, ea este şi despre fiecare gând care îţi trece prin minte, dar şi despre afirmaţiile pe care le faci despre tine. Şi cu câtă uşurinţă ne aruncăm cuvinte grele! Cu câtă uşurinţă ajungem să ne rănim pe noi însene şi pe cei dragi nouă! Cum se face ca din multitudinea de cuvinte pe care le ştim deja şi pe care le avem la îndemână, uneori le alegem pe cele mai dureroase şi mai nepotrivite? Nu ai încă un cuvânt care să descrie frumuseţea trăirilor tale? Inventează-l. Creează-ţi propriul limbaj care să fie blând. Nu găseşti cuvinte, iar decât să rosteşti cuvinte urâte, mai bine taci. Nu mai spune nimic din ce n-ar fi folositor mai târziu. Nici pentru tine şi nici pentru cei din jurul tău.

Cu cât eşti mai centrată pe tine, cu atât îţi poţi decodifica adevăratele nevoi şi îţi poţi asculta intuiţia. Dacă un gând nu îţi aduce nimic folositor şi te face să te simţi prost şi să ai o stare urâtă, nu-l păstra. Există o multitudine de alte gânduri pe care poţi alege să le strecori în mintea ta. Nu-i muncă uşoară asta, te avertizez! Să dai la o parte gânduri şi convingeri limitative care ţi-au fost în tine dintotdeauna, dar greu nu este totuna cu imposibil. Dacă gândurile pe care le ai nu îţi generează rezultate potrivite, înlocuieşte-le cu gânduri care, la o primă rostire, simţi că îţi dau energie şi motivaţie. Că te ridică şi te duc mai aproape de tine. Că îţi aduc zâmbet pe buze şi linişte în suflet.

Ţine minte că adevărata liberate este chiar la tine în suflet. O ai deja. Posibil să nu o simţi din plin. Însă rolul tău este acela de a da praful la o parte şi de a deschide toate lacătele care ţi s-au pus pe suflet. Eliberează-te şi întoarce-te acasă! Către tine şi către ceea ce eşti cu adevărat.

Din toate experienţele pe care viaţa ţi le-a adus, ce lecţii ai învăţat?

Ţi-ai aflat limitele? Care sunt

Le ştii bine, specific şi măsurabil?

Ştii exact care este graniţa dincolo de care nu mai eşti dispusă să treci?

Cât de greu atârnă pentru tine compromisul?

Eşti dispusă să mai faci compromisuri?

Până unde? Până când? Pentru cine anume?

Ce te răneşte cel mai tare?

Ce te împlineşte cel mai mult?

Cine eşti tu atunci când nu te vede nimeni?

Cine eşti tu atunci când lumina s-a stins şi te pregăteşti să adormi?

Cine ai fost azi? Dar ieri? Şi mâine, mâine cine vei fi?

Autocunoaşterea te aduce, de multe ori, în faţa acestor întrebări. Uneori ai chef şi timp de ele, alteori nu vrei să-ţi aminteşti nimic despre tine. Ţi-e mai uşor să fugi şi să te ascunzi în ceilalţi sperând că nimeni nu o să te dea de gol. Posibil, însă nu aş garanta pentru asta. Şi nu aş face-o, pentru că nici n-ar merita. Oricât chef ai sau n-ai de tine, tot tu eşti aceea.

Indiferent de felul în care alegi să-ţi spui, important este ceea ce simţi tu pentru tine.

Fundaţia autocunoaşterii este presărată cu emoţii pozitive, cu iubire, încredere şi respect de sine. Şi mai conţine multă toleranţă şi răbdare. Sunt caracteristici şi abilităţi necesare în călătoria către tine. Şi chiar dacă se mai întâmplă să-ţi pierzi răbdarea şi să devii din când în când critică, e mare lucru să te ierţi, să te accepţi pentru felul în care te-ai gestionat şi să mergi mai departe spre viaţa ta. Mai este aşa multă viaţă de trăit din punctul ăsta, mai sunt atâtea de descoperit despre tine din această pagină, din această carte şi din viaţa ta care va urma, încât ar fi păcat să nu te construieşti o femeie de care să-ţi placă tot mai mult în fiecare zi. Devino dependentă de autocunoaştere şi renunţă la dependenţele exterioare care nu fac nimic altceva decât să adâncească golul din tine. Iar responsabilitatea ta este să umpli acest gol şi să îl faci să dispară.

Ce faci azi şi în fiecare zi pentru tine?

Ce faci concret pentru a te cunoaşte mai bine?

Cât timp petreci tu cu tine singură în compania ta?

Cât de mult eşti dispusă să investeşti în autocunoaştere?

Investeşti puţin, descoperi puţin.

Investeşti mult, descoperi o infinitate.

Şi călătoria nu se termină niciodată, pentru că din fiecare pas pe care tu îl faci către tine se naşte setea de mai mult, de mai pur, de mai autentic, de mai aproape de sine.

Până unde duce călătoria?

Unde se termină ea?

Acolo unde decizi tu că este suficient. Tu eşti singura care va decide cât mergi pe drumul autocunoaşterii. Indicator să-ţi rămână prezent doar felul în care te simţi tu: te simţi bine – înseamnă că eşti pe drumul potrivit şi trăieşti centrată cu tine şi în acord cu binele tău suprem. Nu te simţi bine şi ai chiar şi cel mai mic disconfort – caută şi vezi unde anume ai nevoie să faci retuşuri.

Te imbratisez si iti sunt alaturi!

Prietena ta,

Monica.