Buna, draga mea draga!
Aici Monica si astazi aduc in fata ta- relatia de cuplu.
Despre iubire afli, de cele mai multe ori, în timp ce o simţi. Sau în lipsa ei. Fie îţi este viaţa plină de ea, încât îţi iei notiţe şi devii în fiecare zi un partener mai bun, fie lipseşte cu totul şi golul pe care îl lasă în sufletul tău te duce în starea în care să-i simţi atât de mult dorul, încât să fii dispusă să faci orice. Aşa apar compromisurile, din teama de a nu rămâne singură. Ajungem să ne mulţumim cu mai puţin decât am fi meritat şi toate astea pentru că nici măcar noi nu ştim cât valorăm. Atunci când nu îţi ştii tu valoarea, fac ceilalţi estimările în funcţie de propria lor valoare. Fiecare dintre noi se raportează la celălalt prin prisma valorii pe care şi-o dă singur. Dacă tu crezi despre tine că eşti suficientă şi că ai multe de oferit într-o relaţie, atunci vei căuta un partener care să amplifice aceste stări în tine prin simplul fapt că le are natural şi el. Dacă tu nu ai încredere în tine şi crezi că nu meriţi să fii fericită, viaţa îţi va aşeza la uşa casei tale exact acel partener care să nu te contrazică. Ce vreau să-ţi spun sună cam aşa:
Celălalt nu face altceva decât să amplifice ceea ce eşti tu deja!
Eşti plină, el va aduce şi mai multă plinătate!
Eşti goală, te va secătui şi mai mult, pentru că şi el este tot gol pe dinăuntru.
Pentru mine, o relaţie echilibrată şi dezvoltată are la bază patru caracteristici esenţiale:
- comunicare
- conexiune
- contribuţie
- contopire.
Comunicarea este pentru mine cea care m-a salvat din multe situaţii care mi-ar fi putut exploda în suflet şi mi l-ar fi umplut cu suferinţă şi multă tristeţe. Nu au fost puţine dăţile în care am interpretat greşit un gest, o privire, un ton sau poate chiar o vorbă. Toate şi-au găsit de fiecare dată rezolvarea în discuţii libere. Nu am ştiut de la început să comunic eficient şi au fost situaţii în care, deşi încercam să găsim soluţii, ne adânceam şi mai tare în cauze şi subînţelesuri. Ne ridicam de la masa discuţiei mai obosiţi decât ne aşezasem. Şi parcă intram într-o buclă a neclarităţii. Ce spuneam şi cum ajungea la partenerul meu! Sau ce spunea el şi ce interpretam eu nu semăna niciodată. Parcă pe drum se pierdeau mesajul şi intenţia bună. Am citit mult despre relaţiile de cuplu şi am urmat mai toate programele despre intimitate care mi-au ieşit în cale. Am făcut toate greşelile posibile, însă mi-am dat voie să învăţ câte ceva din fiecare dintre ele. Mi-am asumat de fiecare dată responsabilitatea în bucata mea de relaţie şi mi-am dorit să devin pentru el cea mai bună parteneră posibilă. Şi, cu toată modestia, am reuşit.
Cum am făcut? Am adus în comunicare şi câteva reguli pe care le-am agreat amândoi de la bun început. Orice problemă avem să o discutăm deschis şi scopul comunicării să fie întotdeauna orientat către soluţie, nu către problemă. Altfel spus, ne-am creat reciproc un cadru în care să ne simţim în siguranţă, în care să ne deschidem total, să fim prezenţi, să ascultăm şi să nu judecăm. Am adus blândeţea în comunicare şi i-am adăugat şi elemente de negociere în aşa fel, încât orice avem de rezolvat să îşi găsească o soluţie avantajoasă pentru amândoi şi pentru mine, dar şi pentru el, în aceeaşi măsură. Nimeni nu este mai presus şi în relaţia de cuplu există colaborare, nu subordonare. Am învăţat cu fiecare discuţie să fim răbdători şi toleranţi. Pentru că de asta ai cea mai mare nevoie atunci când ceva nu îţi este aşezat în suflet. Degeaba îmi oferi răbdare şi toleranţă când o am şi eu şi când totul este bine şi frumos.
Am mai aflat si ca adevăratele teste în cuplu se dau în momente limită. Şi tot de aici se nasc şi cele mai frumoase lecţii pentru amândoi. Important nu este să nu aveţi probleme, ci cum anume reuşiţi să vă daţi mâna şi să treceţi împreună prin ele. Privind în urmă, pot spune că fiecare moment dificil pe care l-am traversat ne-a adus şi mai aproape unul de celălalt şi ne-a creat noi legături. Mai puternice şi mai sănătoase. Ne-a adus perspective noi şi ne-a învăţat să ne punem mereu şi în papucii celuilalt. Am inclus, de asemenea, şi câteva întrebări de clarificare pentru a fi siguri că înţelegem exact ce ne comunică celălalt.
Ce înseamnă mai exact?
Ce îţi doreşti, de fapt?
Ce aş putea să fac eu ca tu să te simţi mai bine?
Cum te face asta să te simţi?
Eu asta am înţeles! Este ceea ce ai vrut să îmi transmiţi?
Cum pot eu să te ajut să te deschizi şi să discutăm despre asta?
Am învăţat şi să ne cerem permisiunea de a avea o discuţie. Ce înseamnă acest fapt?
De multe ori, eu aveam tendinţa de a comunica ceva exact atunci când o gândeam, simţeam, când se întâmpla, indiferent de activitatea în care era implicat partenerul meu. Dădeam buzna peste el şi scoteam tot afară. Rezultatul? Îmi alegeam cele mai proaste momente posibile şi asta influenţa mult şi calitatea comunicării. El se simţea deranjat, simţea că nu îi respect spaţiul şi activitatea şi că mă pun mai presus de toate pe mine. Eu simţeam, la rândul meu, că nu sunt importantă şi că o activitate oarecare are mai multă valoare decât relaţia noastră. Nimic mai fals!
Soluţia a fost că atunci când avem ceva de comunicat care necesită puţin timp, să îi spunem clar partenerului: „Îmi doresc să discutăm ceva. Am nevoie să îmi oferi 10-15 minunte. Când ai puţin timp, mi-ar plăcea să vorbim.” În felul acesta, reuşim să cadrăm bine situaţia şi setăm aşteptările. Ce se mai întâmplă interesant este şi faptul că unei discuţii îi sunt alocate un număr limitat de minute, iar asta face ca dialogul să fie eficient şi orientat către soluţie şi nu se mai pierde timp cu victimizări şi reluarea situaţiei de o mie de ori. Cu fiecare situaţie gestionată aşa, noi am reuşit să creştem calitatea comunicării.
Care a fost secretul? Amândoi am fost dispuşi să facem asta. Nu poţi comunica cu nimeni care nu îşi doreşte acest lucru. Nu poţi să îţi iei pe umeri întreaga responsabilitate a comunicării din relaţie. Şi celălalt trebuie să îşi dorească asta. Fiecare munceşte în dreptul lui, îşi învaţă lecţiile şi îşi aduce contribuţia în relaţie cu ceea ce are mai bun şi mai frumos.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu procedam aşa? Dacă aş fi luat totul personal şi aş fi interpretat că nu sunt iubită, apreciată, ascultată şi nu aş fi vorbit deschis despre felul în care mă simt? Despre ce înţeleg eu. Despre cum ajunge la mine mesajul lui? Ar fi fost mai mereu o relaţie pe câmpul de luptă şi fiecare s-ar fi străduit să-şi impună punctul de vedere în dorinţa de a fi înţeles şi acceptat. Am fi consumat energie şi ne-am fi îndepărtat. Cu siguranţă, şi conexiunea dintre noi ar fi avut de suferit.
Sper sa te ajute informatia de mai sus si calitatea comunicarii din relatia ta de cuplu sa devina una de care sa fiti amandoi multumiti. In articolul urmator iti voi prezenta perspectiva mea asupra celui de-al doilea C.
Te imbratisez!
Bucura-te de tine si de viata in fiecare zi!
Pe curand,
Monica.